Când vine vorba de alegerea unui apartament potrivit pentru întreaga familie, varianta câștigătoare ar trebui să țină cont de nevoile fiecărei persoane. Bineînțeles, aici îi includem chiar și pe cei mai mici membri ai familiei - chiar dacă aceștia nu îți pot spune întotdeauna foarte articulat ce-și doresc, îți poți da ușor seama de necesitățile lor specifice. Un apartament potrivit pentru o familie trebuie să fie confortabil, spațios și sigur, astfel încât viața de zi cu zi să se desfășoare fără probleme.
Ansamblurile rezidențiale sunt o opțiune excelentă din punct de vedere al confortului și siguranței. De la materialele de construcție și finisaje până la zona în care sunt situate blocurile, toate aspectele sunt luate în considerare. Dezvoltatorii cu tradiție, precum Hercesa, își doresc să ofere nu doar blocuri cu apartamente noi, ci un adevărat cămin pentru fiecare locatar. Descoperă în cele ce urmează de ce merită să te muți într-o locuință nouă, situată într-un complex rezidențial ca Vivenda Residencias.
Materiale de construcție și finisaje de înaltă calitate
Când te muți împreună cu cei dragi într-o nouă locuință, îți dorești ca aceasta să fie stabilă și durabilă. Apartamentele noi sunt în general construite cu materiale de calitate superioară, care contribuie la stabilitatea structurii pe termen lung. Dezvoltatorii au obligația de a respecta normele și standardele locale în materie de siguranță, ceea îți oferă un plus de încredere. Totodată, locuințele noi includ finisaje moderne și calitative, ceea ce înseamnă nu doar un aspect plăcut, ci și mai puține incidente și reparații.Din punct de vedere al aspectului financiar, este important să iei în calcul faptul că materialele de construcție de înaltă calitate sunt mai rezistente la uzură și necesită mai puțină întreținere și reparații pe termen scurt și mediu. Dezvoltatorii oferă chiar și garanții pentru perioada post achiziție, deci în cazul unor probleme neprevăzute, poți sta fără griji, pentru că vei conta pe sprijin specializat pentru remedierea situației. Prin urmare, un apartament nou poate însemna pe termen lung siguranță și economii pentru familia ta.
Calitatea materialelor de construcție influențează și eficiența energetică a locuinței. Materialele moderne de izolație termică pot avea un rol important în menținerea unei temperaturi confortabile și reducerea costurilor.
Dacă alegi un apartament în Vivenda Residencias, te vei bucura să afli că echipa noastră este compusă din profesioniști cu experienţă, ceea ce ne permite să supervizăm realizarea proiectului în toate fazele de execuţie. Utilizăm exclusiv tehnologii și metode de lucru verificate, pentru ca apartamentele noastre să îți ofere toată siguranța necesară. În plus, de la structură până la finisajele locuinței, folosim materiale de cea mai bună calitate, provenind de la furnizori cu o bună reputație și un istoric verificat. Iată doar o parte dintre specificațiile tehnice ale blocurilor și apartamentelor din Vivenda Residencias:
- Structura de rezistență este de tip beton armat cu nucleu central si diafragme perimetrale, iar fundația este de tip radier general. Grosimea pereților exteriori este de 30 cm
- Fațada are elemente de închidere din beton și bloc ceramic sau BCA cu sistem de izolare și finisare de tip termosistem, format din izolație din polistiren sau vată minerala, plasă din fibră de sticlă și tencuială decorativă.
- Acoperișul este tip terasă plană și înglobează termoizolația, betonul de pantă, sistemul hidroizolant si protecția pentru hidroizolație.
- Compartimentările interioare sunt realizate prin pereți despărțitori din cărămidă, BCA sau beton armat, placați cu ghips carton. De asemenea, pereții despărțitori au structură metalică și plăci de gipscarton, pentru a se obține un grad crescut de planeitate în finisaje și valori înalte de izolare acustică.
- Finisajele pereților sunt realizate cu vopsea lavabilă, a cărei nuanță poate fi aleasă din 3 variante, în funcție de preferințele tale.
- Alimentarea cu apă se realizează separat pentru fiecare apartament și individualizată cu contor de apă.
- Încălzirea se face cu centrală individuală pentru fiecare apartament sau cu centrală de bloc, iar distribuția interioară a agentului termic se face prin încălzire în pardoseală.
Citește și Ce facilități trebuie să ofere un complex rezidențial pentru a fi potrivit pentru o familie
Siguranța zonei și a comunității din care vei face parte
Un ansamblu rezidențial presupune mai multă siguranță și din punct de vedere al accesului. Acest aspect este esențial dacă ai o familie și vrei să-i protejezi pe cei dragi. De exemplu, copiii se pot juca în spațiile special amenajate în incinta complexului, fiind mai ușor de supravegheat și mai feriți de posibilele pericole.
Atunci când locuiești într-un bloc nou, aflat într-un complex rezidențial, ai un sentiment crescut de comunitate și apartenență. Îți cunoști vecinii, care sunt persoane cu vârste și preocupări similare, iar viața cotidiană poate fi mult mai liniștită decât într-un cartier clasic, care îți poate expune familia la riscuri precum traficul haotic din zonă sau necunoscuții. Accesul controlat presupune faptul că în complex vor intra locatarii, rudele și prietenii acestora.
În Vivenda Residencias te vei simți din prima clipă ca într-o familie extinsă. Avem o comunitate unită, organizăm ocazional evenimente împreună și suntem aici unii pentru alții. Un detaliu mai rar întâlnit într-un oraș aglomerat ca Bucureștiul.
Dacă vrei să fii și tu parte din comunitatea Vivenda Residencias, avem o veste bună pentru tine: am pus în vânzare locuințele din noul bloc al complexului, blocul D. Pe lângă studiouri și apartamente cu 2 camere, vei găsi aici apartamente cu 3 și 4 camere, perfecte pentru confortul familiei tale. Te așteptăm în showroom pentru a-ți oferi toate informațiile de care ai nevoie.