Când achiziționezi un apartament nou, este esențial să știi că poți avea încredere în persoana sau dezvoltatorul imobiliar cu care închei tranzacția. Iar acest lucru este cu atât mai important în cazul unei locuințe premium, unde fiecare detaliu trebuie să fie desăvârșit.
Confortul tău pe termen lung nu ar trebui să fie negociabil, așa că este bine să știi cine se află în spatele proiectului, ce experiență are dezvoltatorul și ce standarde a demonstrat că poate păstra de-a lungul timpului. Hercesa activează în domeniul imobiliar din 1975 și a dezvoltat, în cei 50 de ani de activitate, sute de proiecte rezidențiale. Compania este prezentă în România, Spania, Portugalia, Bulgaria, Cehia, Maroc, Panama, Ecuador și Mexic, fiind prezentă în țara noastră din 2004.
Astăzi, Vivenda Prime continuă această experiență într-un proiect rezidențial premium creat pentru persoanele care își doresc mai mult de la locuința lor: spațiu generos, confort dus la următorul nivel, facilități moderne și acces rapid la puncte importante din capitală, fără să renunțe la liniște și la apropierea de natură.
Hercesa și-a început activitatea în Spania, în anul 1975, prin dezvoltarea proiectelor rezidențiale, industriale și de servicii în Madrid și Castilla-La Mancha. În timp, activitatea companiei s-a extins atât în alte regiuni ale Spaniei, cât și internațional. Până în prezent, Hercesa a dezvoltat și predat mai mult de 30.000 de apartamente, în cadrul a peste 200 de proiecte rezidențiale.
Experiența unui dezvoltator este extrem de importantă, deoarece un proiect rezidențial merge dincolo de simpla ridicare a unei clădiri. De la alegerea amplasamentului și proiectarea apartamentelor până la soluțiile tehnice, materialele folosite și organizarea spațiilor comune, fiecare etapă contribuie la calitatea finală a locuinței. Iar în cazul unui proiect premium, aceste detalii sunt și mai importante.
Extinderea internațională a Hercesa a început chiar cu România, în anul 2004, odată cu achiziționarea clădirii de patrimoniu în care funcționează astăzi Hotelul Cișmigiu. Clădirea, aflată într-o stare avansată de degradare la momentul achiziției, a fost restaurată cu respect pentru arhitectura sa originală. În urma lucrărilor, elementele Art Nouveau au fost integrate într-un design contemporan, iar Hotelul Cișmigiu a redevenit unul dintre reperele cunoscute ale centrului Bucureștiului.
Ulterior, Hercesa și-a continuat activitatea pe piața locală prin dezvoltarea unor proiecte rezidențiale precum Vivenda Residencias, Vivenda Prime și Stellaris Residencias. Portofoliul planificat în România însumează peste 5.100 de apartamente.
Această continuitate îți oferă un avantaj important dacă ești în căutarea unei locuințe de calitate: ai posibilitatea de a alege un proiect dezvoltat de o companie prezentă de peste două decenii pe piața locală, cu experiență acumulată în numeroase proiecte similare.
Vivenda Prime a fost conceput pentru persoanele care nu caută doar un apartament nou, ci un spațiu care să le ofere un nivel ridicat de confort în fiecare zi. Apartamentele au suprafețe generoase, ferestre ample, compartimentări atent gândite și terase care extind spațiul către exterior. Lumina naturală ocupă un rol important în proiectarea locuințelor, iar orientarea apartamentelor contribuie la crearea unor interioare luminoase și plăcute.
Designul modern este completat de materiale de calitate și de soluții orientate spre eficiență și sustenabilitate. Vivenda Prime include sisteme moderne de încălzire, panouri fotovoltaice, pompe de căldură și centrale hibride, pentru a susține confortul locatarilor și un consum eficient de energie. Apartamentele pot fi personalizate prin diverse opțiuni, astfel încât fiecare proprietar să poată crea un spațiu cât mai apropiat de propriul stil.
Un stil de viață premium presupune mai mult decât un apartament deosebit. Ansamblul Vivenda Prime include o piscină privată exterioară, destinată exclusiv comunității, grădini și spații verzi, zone de relaxare și un loc de joacă pentru copii. Aceste facilități îți oferă posibilitatea de a petrece mai mult timp în aer liber și de a te bucura de momente de relaxare fără să fie nevoie să pleci de acasă.
Complexul include și un spațiu interior multifuncțional, dotat cu baie și bucătărie, potrivit pentru aniversări, petreceri private sau evenimente ale comunității. Parcările, opțiunile pentru mașini electrice, zonele dedicate curierilor, boxele de depozitare, accesul controlat și supravegherea 24/7 completează infrastructura ansamblului și contribuie la un stil de viață bine organizat.
Complexul se află aproape de centrul Bucureștiului și la câțiva pași de parcurile Alexandru Ioan Cuza și Morarilor. Astfel, poți ajunge ușor la punctele importante ale orașului, dar ai în apropiere și zone potrivite pentru plimbări, sport sau timp petrecut cu familia. În proximitatea ansamblului ai acces la transport public, școli, magazine, centre comerciale și servicii necesare vieții cotidiene.
Prin Vivenda Prime, Hercesa reunește experiența acumulată în 50 de ani de activitate cu cerințele actuale ale vieții urbane. Rezultatul este un complex rezidențial destinat celor care își doresc o locuință modernă și bine conectată la București, într-un cadru care pune accent pe confort, siguranță și calitate.
Îți dorești să descoperi apartamentele disponibile și să vezi cum arată Vivenda Prime? Te așteptăm: programează o vizită și află mai multe despre proiect.
De cât timp activează Hercesa în domeniul imobiliar?
Hercesa și-a început activitatea în Spania în anul 1975 și are 50 de ani de experiență în dezvoltarea proiectelor imobiliare.
Câte proiecte a dezvoltat Hercesa?
Până în prezent, Hercesa a dezvoltat și predat peste 30.000 de apartamente în cadrul a peste 200 de proiecte rezidențiale.
Ce proiecte are Hercesa în România?
Portofoliul Hercesa în România include Hotelul Cișmigiu și proiecte rezidențiale precum Vivenda Residencias, Vivenda Prime și Stellaris Residencias.
Ce facilități oferă Vivenda Prime?
Vivenda Prime include piscină privată exterioară, grădini și spații verzi, zone de relaxare, loc de joacă pentru copii, spațiu interior multifuncțional, parcări, opțiuni pentru mașini electrice, boxe de depozitare, acces controlat și supraveghere 24/7.
Unde este situat Vivenda Prime?
Vivenda Prime este amplasat în București, aproape de centrul orașului și de parcurile Alexandru Ioan Cuza și Morarilor.