apartamente noi bucuresti

Idei de investiții imobiliare prin care poți face profit din achiziționarea unui apartament nou în București

O investiție imobiliară nu presupune neapărat planuri complexe și cheltuieli majore. Ai nevoie doar de un apartament bine localizat și întreținut cu grijă, care îți poate aduce profit pe termen lung. 

Capitala este un loc care atrage anual studenți, turiști, oameni de afaceri sau pur și simplu persoane care își doresc o nouă viață. De aceea, o locuință care oferă acces la toate facilitățile necesare unei vieți moderne are un potențial ridicat de profitabilitate. Descoperă în continuare principalele moduri prin care poți câștiga bani în urma achiziționării unui apartament nou în București.

Închirierea apartamentului pe termen lung

Un apartament nou în București poate fi o sursă de venit pe termen lung, dacă decizi să închiriezi locuința. Tot ce ai de făcut este să alegi un bloc de calitate, într-o zonă atractivă pentru un segment cât mai mare de public - gândește-te ce au în comun persoanele care caută o chirie în capitală. Fie că sunt studenți sau angajați, cu siguranță își doresc să se deplaseze cât mai ușor de acasă către punctele de interes. Alege un cartier care să aibă metroul în apropiere, pentru că acesta va fi un argument bun în anunțurile de închiriere. De exemplu, blocurile din Stellaris Residencias se află la doar câteva minute de mers pe jos de metrou și alte mijloace de transport în comun.

Mai departe, dacă îți dorești să poți cere un preț de închiriere care să te avantajeze, este recomandat să amenajezi apartamentul cu mobilă și decorațiuni de calitate. În ziua de azi, chiriașii au la dispoziție o plajă variată de locuințe, așa că se orientează către cele care răspund cel mai bine nevoii lor de confort. Dacă plănuiești să obții profit din chirie, trebuie să oferi condiții pe măsura prețului solicitat - un apartament nou, spațios și bine compartimentat va fi mai valoros pe piața imobiliară. Adăugând mobilier de calitate și extra facilități, precum un sistem modern de climatizare sau încălzire în pardoseală, ai și mai multe șanse de a închiria cu un profit atractiv.

În ceea ce privește stilul amenajărilor, este bine să știi că un design opulent nu îți aduce întotdeauna mai multe avantaje. Un decor simplu, modern și de bun gust se va adresa în general unui public mai larg.

Citește și Descoperă cartierele în plină dezvoltare din București: oportunități și beneficii pentru viitorii locatari

Listarea apartamentului nou din București pe platforme turistice

Știai că Bucureștiul se află în topul celor mai vizitate orașe din România, conform Institutului Naţional de Statistică? Datele puse la dispoziție de INS arată că numărul turiștilor care s-au orientat către capitală a fost în creștere după perioada pandemiei, variind între 1.2 și 1.5 milioane anual. Apartamentul tău ar putea fi un magnet pentru persoanele care își doresc o vacanță în București, dar și pentru oamenii de afaceri care au nevoie de o locuință confortabilă pentru câteva zile. Chiar dacă nu îți oferă același nivel de stabilitate și siguranță financiară ca o închiriere pe termen lung, închirierile în regim hotelier pot fi extrem de profitabile, mai ales dacă beneficiezi de suficientă promovare. Tot mai mulți turiști optează pentru studiouri și apartamente, întrucât acestea le oferă mai mult spațiu, confort și intimitate, precum și facilități pentru gătit, permițându-le să economisească banii pe care i-ar cheltui pe mesele în oraș.

Îți dorești să îți închiriezi și tu locuința pe termen scurt? Începe prin a alege un apartament nou, situat într-o zonă accesibilă a capitalei - în acest sens, blocurile din Stellaris Residencias pot fi o variantă perfectă. Zona Drumul Taberei este mai liniștită și mai verde decât multe alte cartiere ale Bucureștiului, oferă acces facil la metrou, precum și la unul dintre cele mai moderne parcuri din oraș, malluri și numeroase magazine. În plus, de aici se ajunge ușor la Grădina Botanică și la Muzeul Cotroceni, dar și în centrul capitalei.

Pentru ca apartamentul să atragă cât mai mulți turiști, amenajează-l cu gust și asigură-te că dispune de toate facilitățile pe care și le-ar putea dori turiștii: dormitor comod, zonă de relaxare, bucătărie bine echipată, aer condiționat pentru sezonul cald, terasă spațioasă. Dacă vrei să ai cât mai mulți clienți, promovează-ți locuința pe platforme cunoscute, accesate inclusiv de persoane din afara țării. Booking și AirBnB sunt două dintre cele mai populare variante. Compune o descriere detaliată a apartamentului și însoțește-o de poze clare și bine realizate, care să prezinte fiecare încăpere și să pună în valoare farmecul locuinței.

Citește și Destinații populare la care ai acces facil când locuiești în sectorul 6

Vânzarea apartamentului

Cu siguranță ai observat că prețurile locuințelor s-au aflat pe un trend ascendent în ultimii ani, în special în marile orașe ale țării. Așa cum arată cel mai recent studiu imobiliar realizat de RE/MAX România la nivel național, specialiștii în domeniu se așteaptă ca această tendință să se mențină în continuare. Un apartament nou poate fi prin urmare o investiție inspirată, mai ales pe fondul scăderii numărului de autorizații de construcție în București. Pentru a obține profit din vânzarea apartamentului, este important să îl vinzi la un preț care să fie aliniat cu tendințele pieței și, în același timp, să acopere nu doar prețul de achiziție, ci și cel al amenajării locuinței. 

Dacă nu vrei să depinzi de condițiile asociate unui împrumut bancar, ci preferi să poți vinde oricând apartamentul fără probleme, alege fie să îl cumperi din fonduri proprii, fie să optezi pentru un credit cu o durată mai mică de rambursare - de exemplu un credit ipotecar sau unul de nevoi personale. 

Apartamentele din noul complex rezidențial Stellaris Residencias pot reprezenta o bună investiție, oricare ar fi planurile tale de viitor. În cazul în care nu ai deocamdată un astfel de plan, un apartament nou în Stellaris poate fi acel cămin de vis în care tu și familia ta să duceți o viață liniștită și confortabilă. Vrei să afli mai multe despre locuințele disponibile și despre facilitățile complexului? Te așteptăm în showroom!

 

stellaris-ln-art-mai-hdr-1

Categorii: Stellaris Residencias

Abonează-te la blogul Vivenda

Cele mai citite articole