Este firesc ca atunci când cumperi un apartament nou în capitală să te orientezi către un bloc situat într-un cartier cât mai sigur. Viața ta de zi cu zi nu se va desfășura doar în interiorul apartamentului, așa că trebuie să te asiguri că zona în care vei locui nu te expune unor riscuri inutile. Iar dacă ai și copii, cu atât mai mult îți dorești să le oferi toată siguranța necesară atunci când merg la școală sau ies să se joace cu prietenii. Află în continuare mai multe despre cele mai sigure cartiere din București și avantajele lor.
Îți dorești să te bucuri din plin de fiecare zi trăită în viitorul tău apartament? Conform unui sondaj realizat de Storia, cu participarea a peste 44 de mii de respondenți din capitală, cele mai sigure trei cartiere din București sunt:
Pe lângă siguranță, locuitorii acestei zone spun că au acces la o serie de facilități importante, precum clinicile medicale, restaurantele și magazinele. Cartierul este văzut ca fiind curat și liniștit, însă vine cu un dezavantaj major, inclusiv pentru persoanele cu venituri medii: prețurile apartamentelor sunt destul de mari, deci fie că îți dorești să fii proprietar sau chiriaș, vei avea de achitat o sumă considerabilă pentru o locuință în Aviației.
Este o altă zonă apreciată, mai ales datorită apropierii de parcul Tineretului. Cartierul oferă acces la magazine, restaurante și zone verzi, însă nu este unul foarte liniștit, iar calitatea aerului nu are întotdeauna valori foarte ridicate. Spre deosebire de Aviației, zona Tineretului presupune costuri mai mici, însă trebuie să alegi cu grijă locuința. Cartierul are foarte multe blocuri vechi, iar dacă optezi pentru un apartament într-unul dintre ele, este important să acorzi mare atenție gradului de rezistență și confortului termic, ținând cont de faptul că acestea sunt racordate de obicei la sistemul public de termoficare.
Așa cum arată studiul Storia, Titan rămâne unul dintre cele mai apreciate cartiere ale Bucureștiului. Locuitorii săi sunt mulțumiți de posibilitățile de recreere, precum și de aerul curat din zonă. Dacă ai o locuință aici, poți ajunge ușor la parcul IOR - Titan, una dintre cele mai frumoase și vaste zone verzi ale capitalei. În plus, ai acces la magazine, restaurante, piețe, mallul Park Lake și multe alte facilități. În cazul în care îți dorești să te muți în Titan, merită să descoperi apartamentele noi din complexul Vivenda Residencias. Astfel, te vei bucura atât de viața într-un cartier sigur, cât și de o locuință modernă și confortabilă, construită cu tehnologii de ultimă generație și materiale de înaltă calitate. Totodată, vei fi parte dintr-o comunitate care a devenit deja ca o mare familie pentru locatarii complexului.
Atunci când îți alegi viitorul apartament, gândește-te la faptul că acesta este spațiul de care depinde calitatea vieții tale. Acordă atenție fiecărui aspect, inclusiv zonei în care se află blocul, pentru a te asigura că faci alegerea potrivită. Dacă dorești să îți povestim mai multe despre Vivenda Residencias, te așteptăm în showroom. În prezent avem în vânzare apartamentele din noul bloc D, care cuprinde 73 de locuințe, cu diferite tipologii: studiouri spațioase, precum și apartamente cu 2, 3 și 4 camere. Programează o vizită și fii gata să descoperi locul pe care îl vei numi acasă.