Apartament in blocurile noi din Bucuresti. Complex Vivenda Residencias

Tendințe în imobiliare 2023/2024: de ce merită să cumperi un apartament nou în București

Află care sunt tendințele în imobiliare și de ce e indicat să investești într-un apartament în blocurile noi din București.

În ultimii ani, contextul socio-economic a influențat numeroase industrii, însă domeniul imobiliar a rămas stabil și chiar a crescut, așa cum arată și cele mai recente studii realizate de RE/MAX România. Fie că îți dorești o investiție de viitor sau vrei o nouă locuință pentru tine și familia ta, un apartament în blocurile noi din București, sectorul 2, reprezintă o alegere inspirată. În special în prezent, când se vorbește tot mai mult despre diminuarea numărului de autorizații de construire. 

Specialiștii avertizează că 2024 ar putea aduce o adevărată criză în materie de locuințe noi, în special pentru bucureșteni. Mai puține autorizații înseamnă mai puține construcții, implicit scăderea numărului de apartamente disponibile. Află în continuare tot ce trebuie să știi despre tendințele imobiliare care ar putea marca următoarea perioadă.

Care sunt tendințele în imobiliare și previziunile pentru perioada următoare

Așa cum arată datele publicate de Institutul Național de Statistică, anul 2023 a marcat o scădere în numărul de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale. De exemplu, în luna aprilie 2023 s-au eliberat cu 20% mai puține autorizații faţă de luna martie 2023 şi cu 32,3% mai puține faţă de aprilie 2022. În iulie 2023, s-au eliberat cu 20,9% mai puține autorizații faţă de iulie 2022.

Cauzele acestei situații pot fi multiple: incapacitatea financiară de a demara noi proiecte imobiliare, creșterile de prețuri de pe piața materialelor de construcție sau chiar modificările legislative. Ce înseamnă aceste date pentru persoanele interesate de achiziția unui apartament? În primul rând, diminuarea ofertei de locuințe noi, ceea ce înseamnă că vei găsi mai greu apartamentul potrivit pentru nevoile tale și, dacă timpul te presează, va trebui să faci compromisuri din punct de vedere al zonei sau al tipului de locuință. 

În al doilea rând, situația autorizațiilor poate duce la creșterea prețului apartamentelor noi, în condițiile în care acestea vor fi tot mai puține, iar cererea va fi una crescută. Un volum redus de autorizații emise are ca efect imediat un număr mai mic de locuințe finalizate, un aspect cu adevărat problematic pentru un oraș ca Bucureștiul, unde apartamentele noi sunt preferate atât de cumpărători, cât și de chiriași. În asemenea circumstanțe, cererea în creștere poate duce la o explozie a prețurilor de vânzare sau închiriere, ceea ce s-a remarcat deja pe piața imobiliară.

Citește și: Cum să îți planifici bugetul pentru achiziționarea unei locuințe noi

De ce să invesești în 2023 într-un apartament situat în blocurile noi din sectorul 2

Așa cum ai observat, achiziția unui apartament nou ar putea fi mult mai dificilă în anul următor. De ce ai vrea să pierzi timp, energie și bani, căutând o locuință potrivită, pentru ca în final să te mulțumești cu orice găsești? Planifică-ți investiția chiar de acum, pentru a te bucura de avantaje:
  • Vei cumpăra apartamentul la un preț mai bun decât în viitor, când costurile pot crește pe fondul raportului cerere-ofertă. 
  • Apartamentul va fi o investiție profitabilă dacă intenționezi ulterior să îl vinzi sau să îl închiriezi, atunci când valoarea sa va fi mai mare.
  • Vei putea alege locuința fără a-ți limita opțiunile și a face compromisuri. Pe o piață imobiliară unde nu ai la dispoziție suficiente variante, va trebui să te mulțumești cu un apartament vechi sau unul departe de metrou.
În capitală, cele mai căutate sunt în general apartamentele situate lângă metrou, în zone sigure și ușor accesibile. Blocurile noi din sectorul 2, cum ar fi cele din ansamblul rezidențial Vivenda Residencias, sunt un exemplu perfect de construcții de calitate, aflate într-o zonă conectată cu întregul oraș. Iată de ce merită să achiziționezi și un apartament sau o garsonieră în Vivenda:
  • Poziție excelentă - complexul rezidențial este situat la doar câteva minute de mers pe jos de stația de metrou. Ești aproape de magazine, restaurante, săli de sport și orice alte facilități necesare unei vieți moderne. De asemenea, în apropierea complexului se află parcurile IOR-Titan și Morarilor, mallurile Park Lake și Mega Mall, precum și Arena Națională.
  • Siguranță și confort - de la fundația clădirii până la finisajele interioare, fiecare detaliu este gândit cu grijă și realizat din materiale de înaltă calitate. Apartamentele sunt spațioase, bine compartimentate și beneficiază de terase cu suprafață generoasă.
  • Eficiență energetică - fiecare apartament este bine izolat, astfel încât să mențină o temperatură stabilă, un aspect foarte important în sezonul rece. Totodată, încălzirea și apa caldă sunt asigurate prin centrală proprie, ceea ce îți oferă un plus de confort, dar și posibilitatea de a menține controlul facturilor lunare.
  • Plată flexibilă - poți achita avansul de 15% în rate, ceea ce îți permite să îți organizezi cât mai bine bugetul.
  • Loc de parcare - dacă dorești, poți achiziționa și un loc de parcare în cadrul complexului, astfel încât să nu-ți faci griji niciodată pentru zona în care vei lăsa mașina.

Dacă vrei să te asiguri că devii proprietarul unui apartament în blocurile noi din București, în sectorul 2, contactează-ne. Fie că ai nevoie de o garsonieră spațioasă, doar pentru tine sau de un apartament de 4 camere pentru întreaga familie, vom discuta împreună opțiunile disponibile și  îți vom prezenta în detaliu ansamblul rezidențial Vivenda Residencias.

 

New call-to-action

Categorii: Vivenda Residencias

Abonează-te la blogul Vivenda

Cele mai citite articole