Hercesa Blog

Cartierul clasic versus cartierul nou: ce au în plus complexurile rezidențiale

Written by Vivenda Team | Feb 20, 2020 4:44:44 PM

Una dintre primele întrebări pe care ți le pui atunci când te decizi să îți cumperi un apartament este legată de tipul de bloc către care ar trebui să te orientezi. Să alegi un apartament într-unul din blocurile vechi sau să preferi mai degrabă varianta unui complex rezidențial nou? Dacă ți se pare dificil să iei o decizie, îți prezentăm principalele avantaje pe care le vei avea locuind într-un complex de apartamente noi în București.

Beneficiezi de mai multă siguranță

Pentru bucureșteni, rezistența blocului în care locuiesc este un subiect sensibil, mai ales din cauză că încă există foarte multe imobile vechi, care încă nu au fost consolidate corespunzător în urma cutremurelor. Alegând să te muți într-un complex rezidențial de blocuri noi din București dezvoltat de o companie de încredere, te asiguri că vei locui într-un apartament solid, construit din materiale de calitate și proiectat după normele actuale de siguranță.

Ai la îndemână mai multe facilități pentru petrecerea timpului liber

Un complex rezidențial precum Vivenda Residencias este din start gândit până în cel mai mic detaliu, astfel încât să îți pună la dispoziție toate avantajele de care ai nevoie. Astfel, din punct de vedere al localizării, te vei afla la doar câteva minute de parcul Titan, de mall-ul Park Lake, dar și de centrul Bucureștiului.

Te afli mai aproape de mijloacele de transport în comun

Vechile cartiere nu au fost construite neapărat în vecinătatea stațiilor de metrou sau troleibuz, pe când complexurile rezidențiale moderne țin cont de acest aspect. Vivenda Residencias este un astfel de complex rezidențial, unde stația de metrou și stațiile de tramvai, troleibuz și autobuz sunt situate la doar câțiva pași de cartier.

Citește și: Investește inteligent: un apartament nou în București pentru copilul tău

Ai posibilitatea de a-ți achiziționa un loc de parcare

Locurile de parcare din București sunt o adevărată provocare, așa că, atunci când îți cumperi un apartament, este bine să te asiguri că ai și unde să îți parchezi mașina. Cartierele clasice sunt din punct de vedere al parcărilor precum o loterie: dacă ai noroc, vechiul proprietar are deja un loc pe care să ți-l cedeze. Dacă nu, va fi nevoie ca în fiecare seară să cauți un spațiu liber pentru mașina ta. Evită aceste neplăceri alegând un apartament într-un complex rezidențial nou, unde vei putea achiziționa și un loc de parcare.

Te integrezi mai ușor în comunitate

Cartierele clasice nu sunt renumite pentru posibilitățile de socializare, mai ales din cauza diferențelor de vârstă dintre locuitori. Foarte mulți locatari sunt deja pensionari și au un stil de viață diferit de cel al tinerilor. Locuitorii din complexurile rezidențiale noi sunt în general persoane de vârste apropiate, cu interese comune, care se mută în bloc aproape în același timp și încep astfel să se cunoască mult mai bine și să lege prietenii. În Vivenda Residencias ne mândrim cu o comunitate care este aproape ca o a doua familie pentru membrii săi.

Îți poți personaliza apartamentul

Când cumperi un apartament într-un cartier vechi, trebuie fie să te mulțumești cu designul gândit de proprietar, fie să investești bani pentru a zugrăvi pereții în alte nuanțe, a schimba ușile și parchetul sau a repara instalațiile. Într-un complex rezidențial precum Vivenda Residencias, dezvoltatorul îți pune la dispoziție mai multe variante de finisaje, toate de calitate superioară, iar tu trebuie doar să alegi cum vrei să arate viitoarea ta casă de vis.

Te bucuri de o mai bună compartimentare

Compartimentarea apartamentului este esențială atunci când vine vorba de spațiul pe care îl vei avea la dispoziție. O bună compartimentare te ajută să te bucuri din plin de întreaga suprafață a locuinței, de aceea arhitecții complexurilor rezidențiale noi pun pe primul loc acest aspect atunci când proiectează planul fiecărui apartament.

Citește și: 5 motive pentru care merită să locuiești în ansamblul de blocuri noi Vivenda Residencias, București

Te așteptăm în showroomul nostru ca să te convingi că Vivenda Residencias este cea mai bună alegere pentru tine și familia ta.