Apartamentele noi aduc o serie de avantaje, iar unul dintre cele mai importante ține de calitatea materialelor de construcție. Dezvoltatorii cu tradiție se străduiesc să realizeze proiecte durabile, sigure și sustenabile, pentru care folosesc materiale moderne și tehnologii performante.
De aceea, înainte de a achiziționa un apartament, îți recomandăm să te interesezi cu privire la detaliile tehnice, astfel încât să te asiguri că faci alegerea potrivită. Descoperă în continuare ce tipuri de materiale asigură calitatea și durabilitatea unei locuințe, precum și verificările pe care le poți face atunci când îți alegi viitorul apartament.
Atunci când auzi vorbindu-se despre materiale sustenabile, poți crede în mod eronat că acestea presupun o calitate scăzută. De fapt, numeroși producători aleg să folosească astfel de materii prime, care întrunesc toate standardele de siguranță și calitate, fiind în același timp prietenoase cu mediul.
Știai că până și bateriile mașinilor electrice de top sunt deseori reciclate, sprijinind astfel evoluția tehnologiei fără impact asupra resurselor naturale? Sau că unele dintre cele mai cunoscute branduri de îmbrăcăminte folosesc materie primă sustenabilă, ca bumbacul organic? În construcții, sustenabilitatea este tot mai des sprijinită prin utilizarea unor materiale precum betonul verde.
Citește și 5 caracteristici cheie de luat în considerare la achiziționarea unui apartament nou
Grija față de mediu este susținută și prin intermediul unui sistem performant de izolație, ce contribuie la reducerea consumului de energie. Acest aspect este important nu doar din punct de vedere al sustenabilității, ci și al consumului lunar, care influențează valoarea facturilor.
De exemplu, în cadrul complexului Stellaris Residencias utilizăm un sistem de izolare și finisare de tip termosistem. Acesta este format din izolație din polistiren și vată minerală, plasă din fibră de sticlă și tencuială decorativă. Tâmplăria exterioară a ferestrelor și a ușilor de balcon este realizată de asemenea din PVC cu sticlă termoizolantă, iar proiectarea fațadelor permite atingerea unor valori de izolare acustică şi termică excelente. În plus, acoperișul complexului este de tip terasă plană și înglobează termoizolația, betonul de pantă și sistemul hidroizolant. Protecția pentru hidroizolație este realizată cu pietriș sau șapă de protecție. Astfel îți garantăm un grad înalt de confort termic, precum și eficiență energetică ridicată.
Un apartament de calitate este caracterizat și de materia primă folosită pentru compartimentare, care contribuie la creșterea gradului de stabilitate și confort. Atunci când vizionezi o locuință sau discuți cu dezvoltatorul, interesează-te cu privire la materialele din care sunt realizați pereții despărțitori - atât cei dintre apartamente, cât și cei din interiorul locuinței. Elemente precum cărămida, structurile metalice sau izolația pe bază de vată minerală sunt soluții excelente în acest sens.
În Stellaris Residencias, compartimentările interioare sunt realizate prin sisteme de construcție de primă tehnologie: pereții despărțitori dintre apartamente sunt construiți din cărămidă și placați cu gips carton și vată bazaltică. Pereții despărțitori interiori sunt realizați pe structură metalică și acoperiți cu plăci de gips carton și vată minerală bazaltică. Astfel, ne asigurăm că te vei bucura de o locuință stabilă și bine izolată acustic.
Înainte de a achiziționa un apartament, este necesar să faci verificările necesare, astfel încât să te asiguri că acesta îți oferă toate condițiile de care ai nevoie pentru o viață confortabilă și sigură. Nu te baza doar pe promisiuni, ci solicită documentația care atestă că locuința este realizată din materiale de cea mai bună calitate. Iată ce acte îi poți cere dezvoltatorului sau proprietarului:
Apartamentele din Stellaris Residencias sunt realizate exclusiv cu materiale și tehnologii de ultimă generație. Fiecare detaliu este gândit cu grijă, chiar și finisajele fiind alese astfel încât să întrunească cele mai înalte standarde de calitate. Astfel, îți putem garanta o construcție sigură, solidă și sustenabilă, în care te vei simți confortabil o viață întreagă. Vrei să afli mai multe informații tehnice sau să descoperi toate avantajele complexului? Te așteptăm în showroom!