pasi cumparare apartament nou in Vivenda Residencias

Ce pași urmezi pentru a-ți cumpăra un apartament în Vivenda Residencias

Te-ai decis să te muți în locuința visurilor tale și iei în calcul achiziționarea unui apartament în complexul Vivenda Residencias? Atunci, pentru a-ți veni în ajutor, ți-am pregătit o listă a pașilor pe care îi ai de urmat pentru a cumpăra un apartament în complexul rezidențial Vivenda Residencias, astfel încât procesul de cumpărare să meargă cât mai simplu și mai rapid, fără prea mult timp pierdut și multă energie consumată.

Primul pas în cumpărarea unui apartament nou: programează o vizionare

Întotdeauna este bine să programezi o vizionare înainte de a cumpăra un apartament, pentru a afla mai multe detalii despre viitoarea ta locuință, pentru a adresa toate întrebările necesare și a te putea convinge astfel că iei decizia cea mai potrivită, în perfectă cunoștință de cauză.

De aceea, pentru că este foarte important să descoperi la fața locului dacă apartamentul ales se potrivește cu planurile tale, te așteptăm oricând la o vizionare pentru a-ți prezenta complexul Vivenda Residencias și a-ți povesti mai multe despre avantajele pe care le vei avea locuind aici.

De asemenea, vei avea ocazia să cunoști mai bine cartierul nostru și să îți imaginezi cum va arăta viața ta în noua locuință.

Pasul 2 în cumpărarea unui apartament: rezervă locuința

Pentru a te asigura că intri în posesia unuia dintre cele 88 de noi apartamente din complexul rezidențial Vivenda Residencias este indicat să îți rezervi din timp locuința.

Noile locuințe din Vivenda Residencias au fost deja scoase pe piață și pot fi deja rezervate de cei care își doresc să se mute în complexul nostru rezidențial.

Profită de ocazie și rezervă chiar acum o garsonieră nouă pentru doar 1500 de euro + TVA sau un apartament nou cu două camere pentru 2000 euro + TVA. Suma achitată ca preț de rezervare se va scădea din restul de achitat din prețul locuinței la momentul semnării antecontractului de vânzare-cumpărare.

Citește și: Vino și tu în comunitatea Vivenda Residencias - alege din 88 de locuințe noi

apartamente noi Bucuresti Vivenda Residencias

Pasul 3 în cumpărarea unui apartament: discută detaliile finale legate de apartament, finisaje și facilități și semnează antecontractul de vânzare-cumpărare

Sistemul de plată a apartamentelor din Vivenda Residencias este unul flexibil, care te va ajuta să îți organizezi cât mai bine bugetul și să nu faci un efort financiar considerabil. Astfel, la momentul semnării antecontractului de vânzare-cumpărare vei achita 11% din preț (din care se va scădea suma plătită pentru rezervare), pe toată perioada construcției vei achita un avans adițional de 4% din preț, în rate lunare la dezvoltator, fără dobândă, iar restul de 85% din prețul apartamentului va fi plătit la semnarea contractului final de vânzare și livrarea locuinței tale.

În plus, dacă ai mașină, mai avem o veste bună pentru tine: ai posibilitatea de a-ți achiziționa și un loc de parcare. Parcarea în subteran te va costa 9500 euro +TVA, iar pentru un loc în parcarea supraterană prețul este de 7500 euro +TVA. De asemenea, poți achiziționa și o boxă, la un preț cuprins între 3.300 euro și 3.500 euro, în funcție de suprafața acesteia.

Nu uita, de asemenea, că personalizarea apartamentului este inclusă în preț. Astfel, vei avea ocazia de a-ți personaliza locuința potrivit următoarelor opțiuni puse la dispoziție de dezvoltator: poți să te decizi între 3 modele de parchet, 3 culori de vopsea lavabilă, 3 tipuri de uși interioare și 2 modele de ceramică pentru baie.

Citește și: Ce să întrebi când cumperi un apartament

Ultimul pas în cumpărarea apartamentului: achită restul de preț, semnează contractul de vânzare și intră în posesia locuinței

După finalizarea construcției tot ce vei mai avea de făcut este să semnezi contractul final de vânzare-cumpărare și să achiți restul de 85% din valoarea locuinței, moment la care vei intra și în posesia noului tău apartament. Termenul de finalizare a noului bloc din Vivenda Residencias este în luna mai 2022.

Așa cum observi, în doar patru pași devii proprietarul unui apartament nou și spațios, aflat aproape de centrul Bucureștiului, într-o zonă modernă și accesibilă.

Te așteptăm în familia Vivenda Residencias!

New call-to-action

 

Categorii: Vivenda Residencias

Abonează-te la blogul Vivenda

Cele mai citite articole