Chiar și acum, la 2 ani de la începutul pandemiei, foarte multă lume încă lucrează de acasă. Iar acest aspect a influențat considerabil preferințele cumpărătorilor în ceea ce privește sectorul imobiliar.
Astfel, mulți dintre cei care activează acum remote s-au îndreptat către apartamente cu 4 camere de vânzare. Aceste imobile spațioase, compartimentate inteligent, sunt perfecte pentru cei care lucrează de acasă, deoarece pe lângă spațiul de dormit și spațiul de petrecere a timpului liber, le dau posibilitatea de a-și amenaja și un birou dedicat activității lor profesionale de zi cu zi.
Prin urmare, achiziția unui apartament spațios într-un complex rezidențial devine o decizie excelentă în acest context.De ce ar trebui să-ți amenajezi un birou în apartament.
Majoritatea profesioniștilor care activează în domenii precum IT, marketing sau HR au început să lucreze remote la începutul pandemiei. Între timp, companiile și-au chemat angajații înapoi la birou sau au implementat sistemul de muncă hybrid, însă mulți dintre angajații din aceste domenii au preferat să continue să muncească de acasă.
De asemenea, în această perioadă, un procent considerabil dintre profesioniștii din aceste domenii au făcut tranziția de la rolul de angajat la cel de freelancer sau antreprenor. Mulți profesioniști și-au înființat forme legale pentru a putea presta servicii pe cont propriu sau și-au deschis mici business-uri, ceea ce le dă o mai mare flexibilitate și în multe cazuri le creează premisele pentru un trai mult mai confortabil.
Iar dacă în primele luni de pandemie, de adaptare la noua conjunctură spațiile de lucru au trebuit să fie improvizate în bucătărie, în balcon sau într-un colț al sufrageriei, din lipsă de spații și de condiții suplimentare, acum lucrurile pot sta puțin altfel. Odată obișnuiți cu noua realitate, avem timpul și disponibilitatea necesară de a investi în achiziția unor apartamente mai generoase, în care să existe suficient spațiu și pentru amenajarea unui birou confortabil pentru lucrul de acasă.
Aceasta și pentru că studiile ne arată că un spațiu dedicat pentru activitatea profesională crește productivitatea și gradul de concentrare. Prin urmare, amenajarea unui birou în apartament devine o necesitate.
Citește și: Ce apartament de patru camere din Vivenda Residencias se potrivește familiei tale?
Idei de amenajare a biroului într-un apartament cu 4 camere
Pentru a avea parte de toate condițiile necesare, ideal ar fi să-ți alegi o încăpere separată din apartament pentru amenajarea biroului. Avantajul apartamentelor noi cu 4 camere de vânzare din Vivenda Residencias, București este faptul că ai suficiente încăperi la dispoziție, astfel încât vei putea separa cu ușurință munca de spațiul de recreere și de odihnă.
Pentru a-ți asigura un mediu de lucru plăcut și relaxant, avem câteva sugestii:
- Optează pentru o cameră cu ferestre înalte, orientată spre soare. Un spațiu luminos îți va da o stare de bine și va crea o atmosferă intimă, în care îți va face plăcere să petreci multe ore din zi.
- Alege o încăpere care să-ți ofere suficient spațiu de desfășurare și depozitare. În funcție de munca pe care o prestezi, e posibil să ai nevoie de mai multe monitoare, imprimante sau alte echipamente, care trebuie depozitate și organizate corespunzător.
- Alege culori calde, neutre, pentru amenajarea interioară. Spre exemplu, dacă alegi un apartament cu 4 camere din complexul rezidențial Vivenda Residencias în Titan, ai opțiunea de a-ți personaliza culoarea vopselei, a ușii sau a parchetului din încăpere. Aceste mici detalii pot face o diferență mare pe termen lung.
- Optează pentru un scaun de birou ergonomic, care să-ți ofere confortul necesar pe tot parcursul zilei. E important să alegi scaunul potrivit și să adopți postura corectă, pentru a evita apariția durerilor de spate.
- Păstrează ordinea în jur și încearcă să elimini distragerile. Astfel, te vei putea concentra mai bine pe ce ai de făcut, iar nivelul de productivitate va fi mai ridicat.
- Alege un stil de amenajare care se potrivește personalității tale și stilului tău de viață. Spre exemplu, dacă preferi simplitatea și eleganța, poți alege un stil clasic sau minimalist. Iar dacă ai nevoie de un spațiu creativ, poți opta pentru tablouri, lumini și decorațiuni vesele, care să-ți stimuleze imaginația.
Citește și: Plănuiești o investiție imobiliară în București? Alege un apartament în bloc nou, în sectorul 2
Un plus de creativitate pentru proiectele secundare
Un birou frumos amenajat poate fi ingredientul cheie pentru a-ți desfășura cu succes munca de zi cu zi. Însă acesta poate să-ți ofere și un plus de creativitate și inspirație, pentru a-ți duce la bun sfârșit proiectele personale.
Ți-ai propus să te apuci de streaming pe Twitch, să compui muzică, să îți faci un canal de YouTube sau doar să-ți dezvolți noi skill-uri? Un spațiu de lucru bine gândit te va ajuta să-ți urmezi visele și îți va aduce un plus de inspirație și motivație.
Amenajarea birourilor pentru cupluri
Dacă locuiești împreună cu partenerul de viață, iar ambii lucrați de acasă, devine cu atât mai important ca fiecare dintre voi să aibă spațiul lui de muncă separat.
Un apartament cu 4 camere de vânzare în București devine astfel o alegere excelentă pentru orice cuplu de antreprenori sau liber profesioniști. Alocarea unui spațiu individual de lucru vă permite un grad ridicat de intimitate, prin urmare vă veți putea susține liniștiți ședințele și apelurile zilnice. Astfel, veți putea lucra eficient, fără a vă încurca unul pe celalălalt.
În plus, dacă alegeți un apartament cu 4 camere de vânzare în Titan, beneficiați de confort maxim și de libertatea de a vă desfășura activitatea profesională în cele mai bune condiții. Aceasta și pentru că apartamentele se află în apropierea multor puncte de interes din sectorul 2, aproape de Mega Mall, Park Lake, Arena Națională, parcul IOR, și doar la câteva minute de stația de metrou.
Prin urmare, după muncă, vă puteți bucura de o seară plăcută împreună la shopping, la un concert sau la meci, pentru a vă destinde și pentru a vă reîncărca bateriile.
Sperăm că ți-au fost utile sfaturile noastre pentru amenajarea biroului. Iar dacă ești interesat de apartamente noi cu 4 camere de vânzare în Titan, te invităm să descoperi care sunt avantajele de a locui în complexul rezidențial Vivenda Residencias.