Deși criteriile după care te ghidezi atunci când achiziționezi un apartament sunt în general prețul, suprafața și localizarea acestuia, în decizia finală cântăresc de obicei și alți factori, cum ar fi etajul la care e situat apartamentul.
Te întrebi ce să alegi între un apartament la parter, unul la ultimul etaj sau o locuință la etajele intermediare? Află în continuare avantajele și dezavantajele pe care le poate avea fiecare variantă:
Avantaje: Un apartament la parter este o variantă bună pentru persoanele care nu vor să depindă de lift și simt nevoia de autonomie. Locuind la parter nu vei avea vecini sub tine, așa că vei putea face sport, dansa sau alerga după cei mici după pofta inimii, fără a deranja pe nimeni.
De asemenea, vara, apartamentele de la parter pot fi mai răcoroase, pentru că soarele nu bate atât de tare ca la etajele superioare, iar căldura tinde să se ridice.
Dezavantaje: În funcție de cât de vechi este blocul și de starea acestuia, un apartament la parter poate însemna infiltrări de apă de la subsol, în cazul inundațiilor, sau invazii de dăunători; în blocurile noi, însă, nu ar trebui să ai astfel de surprize.
În plus, din punct de vedere al vecinilor, vei avea întotdeauna pe cineva deasupra, ceea ce poate însemna zgomot sau posibile inundații. Un alt dezavantaj este reprezentat și de faptul că, dacă nu ai plase sau alt sistem de protecție la geamuri sau la balcon, te poți simți expus dacă alegi să dormi cu ferestrele deschise în timpul verii.
Citește și: Ce să întrebi când cumperi un apartament
Avantaje: Persoanele care locuiesc la etajele superioare se pot lăuda de obicei cu o priveliște de invidiat, având posibilitatea de a admira de la fereastră întregul cartier. De asemenea, zgomotul străzii și poluarea ajung mai greu la etajele de sus.
Din punct de vedere al temperaturii, locuind într-un apartament la etaj nu vei avea de ce să te plângi sau să cheltuiești foarte mult. Și iarna și pe timpul verii, apartamentele de la etajele intermediare sunt mai puțin expuse frigului și caniculei. De asemenea riscul de inundații este diminuat, la fel și problema dăunătorilor.
În plus, dacă locuiești la ultimul etaj, vei avea și mai multă liniște decât vecinii de la parter, pentru că nimeni nu va sta deasupra ta, așa că te vei bucura de o senzație mai mare de libertate.
Blocurile noi au și avantajul de a-ți oferi acces rapid la etajele superioare, datorită lifturilor moderne, cu care poți urca și coborî oricând fără probleme. În Vivenda Residencias, de exemplu, ai la dispoziție două lifturi de ultimă generație, deci nu va trebui să îți faci griji pentru partea de mobilitate.
Citește și: Garsonieră sau apartament de două camere?
Dezavantaje: Dacă locuiești într-un bloc vechi, iar acoperișul are probleme, ploile puternice îți pot aduce probleme precum inundațiile și igrasia, însă în cartierele rezidențiale cu blocuri noi acest aspect nu mai reprezintă o problemă.
De asemenea, din punct de vedere al vecinilor, va trebui să eviți zgomotele puternice în intervalele orare în care aceștia ar putea dormi. Totuși, cu siguranță aceasta ți se va părea o măsură rezonabilă, fiind mai degrabă un element de integrare socială și de respect față de cei din jur.
Citește și: Vino și tu în comunitatea Vivenda Residencias - alege din 88 de locuințe noi
Deși la prima vedere poți sta în dubiu, întrebându-te ce avantaje sunt de preferat și ce compromisuri poți face, avem o veste bună pentru tine: în blocurile noi, precum cele din Vivenda Residencias, calitatea construcției și grija acordată de dezvoltator detaliilor te vor feri de majoritatea dezavantajelor. Prin urmare, orice tip de apartament ai alege, vei locui în confort și nu vei întâmpina probleme legate de zgomote sau inundații.
Vrei să te convingi că viața în Vivenda Residencias e cea mai bună alegere? Te așteptăm oricând la o vizionare!