Din ce în ce mai multe apartamente cumpărate în ultima perioadă, indiferent că sunt în blocuri noi sau mai vechi, sunt destinate închirierii.
Achiziția unui apartament pentru închiriat este una dintre investițiile sigure, cu un randament foarte bun, acesta fiind principalul motiv pentru care din ce în ce mai multe persoane aleg să își plaseze banii în acest mod și în România.
Cum alegi însă apartamentul cumpărat pentru închiriere pentru a obține un randament cât mai bun al investiției tale? Iată câteva idei care te vor ajuta.Alege cea mai bună variantă de apartament pentru bugetul tău
Bugetul este primul la care ne gândim atunci când facem orice investiție. Te ajută să ai cash mai degrabă decât să achiziționezi prin credit, pentru că vei putea negocia prețul cu actualul proprietar.
Tot în funcție de buget vei putea alege zona și tipul de apartament (apartamentele cu una sau două camere sunt cele mai populare pentru închiriere). Fă-ți calculele cu atenție, pentru a te asigura că alegi cele mai bune variante pentru tine.
Negociază cât mai bine și asigură-te că nu faci un credit peste capacitățile tale. Calitatea apartamentului ar trebui să primeze în fața suprafeței acestuia, pentru a te asigura de randamentul său. În general, o garsonieră bine situată va avea un randament mai bun decât un apartament mai mare.
Un apartament de două camere se va adresa unei game mai largi de chiriași și este de asemenea o soluție foarte bună. Apartamentele mai mari, de trei și patru camere, sunt mai greu de închiriat, fiind preferate de familii care doresc să le cumpere și să locuiască în ele pe termen lung.
De bugetul și de negocierea prețului va depinde mult randamentul investiției tale.
Citește și: Investiții imobiliare în București: motive pentru a alege un apartament într-un complex rezidențial
Cine va închiria apartamentul tău?
Pentru a avea un randament bun al investiției tale, ai nevoie de chiriași buni, pe care să îi găsești rapid. Puțini se gândesc la un portret-robot al chiriașului ideal, dar acesta te va ajuta mult în demersul tău.
Odată ce știi care este chiriașul tău ideal, vei putea alege și apartamentul perfect în care îți dorești ca acesta să locuiască cel puțin un an. Vrei să închiriezi apartamentul unor studenți, unor tineri profesioniști, unui cuplu cu sau fără copii?
Un cuplu de tineri profesioniști este preferat de majoritatea proprietarilor de apartamente de închiriat. Aceștia au venituri stabile, muncesc mult și sunt destul de atenți cu casa în care locuiesc.
Dacă au un apartament bun, cu toate facilitățile, își vor dori să locuiască aici timp de mai mulți ani - cel puțin până ce apar copiii. Un cuplu de tineri profesioniști, de exemplu, se va bucura să locuiască într-unul dintre blocurile rezidențiale din București, având toate facilitățile la îndemână.
Citește și: Garsonieră sau apartament de două camere?
Cuplurile cu copii sunt și acestea chiriași stabili. Își doresc, cu siguranță, propria locuință, dar vor și să aibă o anumită stabilitate până ce ajung în acest punct, deci vor căuta un apartament bun și o relație contractuală avantajoasă cu proprietarul, care să nu îi expună la riscuri.
E important însă să știi din momentul achiziției ce tip de chiriaș îți dorești. În funcție de acesta vei alege zona sau tipul apartamentului.
Citește și: Cum să evaluezi ofertele de apartamente noi din București
Zona în care se află locuința este esențială
Alege mereu o zonă cu toate facilitățile (magazine și piețe, școli, spitale, parcuri etc), dar și cu mijloace de transport în comun la îndemână. Dacă vorbim despre București, un apartament de închiriat va sta foarte puțin liber dacă se află la maxim 10 minute de mers pe jos de o stație de metrou. Ia și acest aspect în considerare.
Dacă vei închiria unui cuplu tânăr cu joburi bune, sau unei familii cu copii, este esențial să alegi o zonă liniștită, aproape de metrou, dar și de parcuri și școli. Un bloc nou în cartierul Titan ar fi ideal din acest punct de vedere. Este un cartier verde, cu multe facilități, traversat de două magistrale de metrou.
Citește și: Merită să cumperi un apartament nou în Titan?
Alegi un bloc nou sau un apartament vechi pe care să-l amenajezi?
Depinde și aici de propriile preferințe, dar și de chiriașul ideal pentru tine. Percepția generală este că cel mai avantajos este să cumperi un apartament într-un bloc vechi, pe care să îl amenajezi. Amenajările însă pot urca simțitor prețul apartamentului.
Chiar dacă nu vei alege finisaje de lux și te vei gândi mereu la raportul calitate-preț, unui chiriaș bun trebuie să îi oferi un apartament bun.
Meseriașii, deranjul, materialele și procurarea acestora înseamnă consum de timp, energie și bani.
Un apartament situat într-un bloc nou, cu multiple facilități, ar putea fi mult mai avantajos. Există acum numeroase proiecte rezidențiale în București sau în țară, bine localizate și cu facilități apreciate de orice potențial chiriaș.
Amenajările
În cazul unui apartament de închiriat, amenajările vor fi standard. Ai însă grijă ca obiectele de bază (sanitare, electrice) să fie de cea mai bună calitate. Mobilierul și accesoriile vor trebui și acestea alese cu grijă, să fie moderne, dar simple, pentru ca viitorul chiriaș să aibă o bază pentru amenajare.
Va putea adăuga din propria personalitate cu obiecte de decor, covoare sau draperii (pe acestea le poți alege și tu, în nuanțe calde, neutre). Bucătăria va fi, de asemenea, mobilată și utilată, iar electrocasnicele să fie de calitate.
Alege mereu calitatea, chiar dacă nu vei merge pe lux sau vârf de gamă. O mașină de spălat vase în această zonă este mereu apreciată.
Citește și: Vivenda Residencias - toate detaliile pe care vrei să le știi despre construcție și finisaje
Acestea sunt o câteva dintre lucrurile la care să fii atent atunci când achiziționezi un apartament sau o garsonieră destinată închirierii. Alege cu atenție, pentru că de tipul de apartament ales va depinde randamentul viitor al închirierii acestuia.